Filosofia

Filosofia ADGA

Fotbalul reprezinta o parte din ce in ce mai importanta a culturii populare moderne. Schimbarile sociale si natura dinamica a fotbalului modern, inclusiv comercializarea sa accentuata, au dat nastere in ultima perioada la tensiuni intre suporteri, pe de o parte, si administratiile cluburilor, respectiv autoritatile din fotbal pe de alta parte. Unele grupuri sociale si comunitati din fotbal se confrunta din ce in ce mai acut cu fenomene de instrainare sociala, rasism si violenta.

Intr-un astfel de climat general a aparut in decembrie 2013 Asociatia Diaspora Galben-Albastra (ADGA), ca o initiativa a unui grup de indragostiti de Petrolul, aflati departe de echipa fanion a municipiului Ploiesti, cu scopul de a oferi sansa si altor suporteri, din tara sau din diaspora, sa traiasca plenar si sa isi consolideze sentimentul mandriei petroliste, sa conserve si sa perpetueze spiritul petrolist intr-o atmosfera construita in jurul ideii de fairplay si implicare sociala. ADGA este un proiect pe termen lung si isi propune sustinerea hotarata, verticala si lipsita de compromisuri a echipei fanion a Ploiestiului, FC Petrolul Ploiesti, prin mobilizarea resurselor morale, umane, financiare, logistice și mediatice necesare atingerii acestui scop. ADGA este deschisa tuturor entuziastilor doritori sa se implice activ in slujba culorilor galben-albastre. Desi ADGA este o asociatie fondată pe criterii geografice, ea promoveaza un spirit universal, izvorat din sentimentul de apartenenta comuna la o iubire neconditionata de spatiu și timp: pentru acea echipă de fotbal nascuta la trecerea dintre anii 1924 si 1925 prin unificarea a două nume legendare ale fotbalului romanesc, Triumf si Romcomit, in ceea ce avea sa faca istorie sub numele de Juventus, devenită ulterior Distributia Petrol, Petrolul, Competrol, Partizanul, Flacara (în București) si, odată cu mutarea în Ploiesti, Energia, Energia Flacara, Petrolul, FC Ploiesti, revenindu-se in final la numele consacrat in inimile suporterilor ploiesteni, FC Petrolul Ploiesti.

Principii calauzitoare ADGA

ADGA si-a insusit si se orienteaza dupa principiile de baza ale Football Supporters Europe (http://www.fanseurope.org), conform Statutului din 2012, cea mai mare organizatie internationala de fani, continand aproximativ 3 milioane de membri din 42 de tari afiliate UEFA, adaptate insa la identitatea suporterului petrolist:
1. Nu toleram discriminarea niciunei persoane, indiferent de motiv.
2. Respingem cu hotarare violenta sub orice forma.
3. Promovam implicarea suporterilor in zona decizionala, inclusiv in actionariatul echipei, conform crezului „Petrolul e al nostru!” – a fost si vrem sa ramana.
4. Promovam un fotbal si o cultura a suporterilor pozitive, construite în jurul valorilor de fairplay si buna administrare a clubului, pe baza criteriilor de transparenta, competenta si verticalitate, manifestate printr-o mai stransa colaborare conducere-suporteri pentru binele echipei.
5. Promovam si sprijinim activ juniorii Petrolului, pentru ca ei reprezintă viitorul.
6. Promovam constituirea unei baze materiale adecvate unei echipe cu ambitii europene.
7. Promovam si sprijinim activ cunoasterea si conservarea istoriei Petrolului, pentru ca numai studiind cu atentie si veneratie trecutul vom sti sa ne definim viitorul.