Vreau sa prind centenarul Petrolului!

22/12/2014

Sambata seara, la “Ambasador Luxury Events”, in salonul elegant de la etajul I al peluzei galeriei Petrolului, din arena Ilie Oana, reprezentantii Asociatiei Diaspora Galben-Albastra au fost amfitrioni desavarsiti ai invitatilor lor de la dineul aniversar de un an si firesc, de-a lungul mai multor ore petrecute acolo, s-a discutat si despre situatia din prezent a echipei de suflet a ploiestenilor. ADGA a facut, sambata, un veritabil tur de forta. De dimineata si pana noaptea, a adus la stadion, pe propriii bani, dar si cu participarea unor sponsori, aproape 40 de copii din Centrul de plasament de la Filipestii de Targ, oferindu-le cadouri care sa le aminteasca de vizita lor in templul fotbalului, pe gazonul caruia au putut chiar pune-o de o miuta, iar apoi, spre seara, a venit randul unei lansari cu fast a volumului al doilea, intitulat GLORIA, din seria de cinci ale autorului Razvan V. Fratila, sub genericul PETROLUL PLOIESTI, ISTORIE SI TRADITIE. O carte scoasa de la tipar sub egida asociatiei suporterilor gazarilor din strainatate. In prezenta trecutului cu adevarat glorios – Constantin Cernaianu, Mircea Dridea, Eduard Iuhas, Octavian Dincuta sau Camil Oprisan -, dar si ale prezentului si viitorului, ploiestenii Laurentiu Marinescu si, respectiv, Iulian Ilie, fanii aflati in pubul The Yell’Wolf fie si-au reamintit de vremurile inegalabile de altadata, cei mai in varsta, sau i-au vazut cu ochii lor pe cativa dintre protagonistii creatiei lui Razvan V. Fratila. Pentru un moment, s-a dat uitarii tristetea ca, exact la 90 de ani de existenta, Petrolul este in pericol de a-si mai continua activitatea, din motivele deja arhicunoscute. Insa totul a durat putin, deoarece – tocmai pentru ca au fost contemporanii unei perioade de timp in care formatia lor de suflet era una dintre cele mai puternice, simpatizate si respectate din Romania – batranii, si cei care au fost odata pe gazon, si cei din tribune si peluze, nu au dorit sa treaca totusi cu vederea actualele clipe de deruta cvasi-generala. Eu asa le-as numi, fara a amplifica, mai mult decat e cazul, o situatie ce poate totusi ca ar fi mai neplacuta, decat se lasa a transparea.

In urma discutiilor de la fata locului, dar si a informatiilor – e drept, destul de putine – pe care le-am inmagazinat pana acum, mi-am pus cateva intrebari, la care as fi fericit dacă veti putea raspunde – sau macar sa incercati – cei care imi vizitati blogul: 1. De ce o datorie a vechilor actionari ai SC FC Petrolul, care dateaza de cinci ani, a fost oficializata abia acum, fara drept de recurs, desi ANAF – ca institutie care are tot interesul sa-si incaseze banii cat mai repede posibil – ar fi trebuit s-o transmita mai demult? Nota bene, s-a vorbit pe-atunci de 3 milioane de euro drept debit al societatii ce detine licenta de joc în Liga I, ca si palmaresul, s-a facut contestatie ulterior, dar raspunsul nu a venit decat acum, sub forma unei sume diminuate, insa tot mare – 1,1 milioane de euro; 2. De ce patronul SC FC Petrolul si directorul general al acesteia au fost retinuti de DIICOT aproape imediat dupa o serie de contestari vehemente ale unora dintre suporteri? Acuzatiile de spalare de bani erau ceva mai vechi, vorbindu-se despre acestea in urma unor dosare existente inainte ca Daniel Capra sa preia societatea. 3. De ce, intr-o emisiune de la o televiziune locala, unul dintre fostii acționari – despre care se presupune ca are cunostinta deplina asupra actelor oficiale – a sustinut ca transferul de actiuni nu era finalizat la ora retinerii actualului patron si al directorului general Marius Bucuroiu? Cu alte cuvinte, dupa o logica foarte simpla, fostii ar fi, de fapt, (inca) actualii patroni! 4. Si-ar asuma ei, astfel, plata datoriei de 1,1 milioane de euro la Fisc? Cam greu de inchipuit asa ceva. 5. Cine a avut interesul ca, precedand contestarile de pe “Ilie Oană “, sa ingroape clubul sub un munte de amenzi, din cauza unor scandari fara legatura, în fapt, cu echipa favorita, dar cu tenta xenofoba? Urmarea a fost, pe langa obligativitatea achitarii acestor amenzi – pietre de moara pentru oricare club din fotbalul autohton -, inchiderea peluzelor, factorul mobilizator numarul unu din stadion. Iar interdictia a fost data pentru nu mai putin de sase meciuri! 6. De ce si, mai ales, pentru ce sau cine “bat clopotele”? Intrebare ce se impune pe fondul unor zvonuri, tot mai intense, cum ca ar exista un interes ca SC FC Petrolul sa fie impinsa catre faliment, din cauza unor datorii foarte mari, si denumirea sa fie transferata unei alte echipe, care sa-si inceapa activitatea din… campionatul judetean! Daca asa ar fi, banuiesc ca sustinatorii unei astfel de idei nu cunosc ca – odata intrata in faliment sau fiind dezafiliata – SC FC Petrolul isi va pierde DEFINITIV palmaresul! Palmares ce nu poate apartine decat unei societati comerciale, ci nu oricui altcineva! Patru titluri nationale si trei Cupe ale Romaniei se vor duce pe apa sambetei, ca si cum nu ar fi existat vreodata! Eventualitate cu care sunt convins ca niciun fan cu scaun la cap nu ar putea fi de acord. Cum sa sustina chiar si o echipa numita Petrolul, care nu ar avea in spate nici o istorie, nici o traditie? Exact despre ceea ce scrie Razvan V. Fratila in volumele sale! Da, 90 de ani se vor risipi, precum fumul subtirel de tigara, in secunda doi a declararii falimentului ori a dezafilierii actualei entitati! Deci, cei care cred ca ce-am avut si ce-am pierdut trebuie sa inteleaga, de fapt, ca CE-AM AVUT NU TREBUIE PIERDUT NICIODATA! IN NICIUN CHIP!

Cu doar 10 ani inaintea centenarului, visand la un drum mereu ascendent, la un nou titlu, apoi la mai multe, la un careu sau chiar o quinta royala de trofee ale Cupei Romaniei, nu m-as putea impaca in veci cu ideea ca nu as mai prinde si implinirea a 100 de ani din viata Petrolului. Nu mi-a disparut deloc din minte, după ce mi-a incantat ochii, marea sarbatoare de la meciul cu Steaua, din returul campionatului trecut, atunci cand o arena intreaga s-a sincronizat perfect pentru a concura la o sarbatoare fabuloasa a celor noua decenii de existenta a clubului gazarilor. Este cert ca, avand parte de un palmares imbogatit, ci nu de unul… pierdut pe veci, suporterii Petrolului se vor intrece pe ei insisi la centenar. Si-atunci, chiar sa existe cineva interesat sa arunce la lada de gunoi o istorie veche, acum, de 90 de ani? Cui prodest?

Nu voi fi de acord NICIODATA și voi face front comun cu toti cei care sunt de aceeasi parte a baricadei! Daca vrea cineva un alt Petrolul, nu are decat! Dar sa nu distruga un palmares cum putine echipe din fotbalul romanesc il au! Ar fi un sacrilegiu! Iar cand un monument in viata, precum Mircea Dridea – cea mai autorizata voce a generatiei care a cucerit ultimul titlu de campioana a tarii pentru clubul gazarilor -, spune public: “NU INFIINTARII ALTEI ECHIPE! NU PIERDERII PALMARESULUI!”, atunci ASA RAMANE! In 2003, a facut publica, alaturi de sase fosti coechipieri din Generatia de Aur, o scrisoare deschisa, cu prilejul fuziunii dintre Petrolul si Astra, iar daca va fi nevoie, o va face cu siguranta si in 2015! PETROLUL NU MOARE! – asa si-a scris pe tricou un tanar fotbalist ajuns de doar cateva luni la Ploiesti, Victor Astafei. Cum altfel sa sustina GOLGETERUL ALL TIME AL PETROLULUI? Sa fie clar, repet, daca Mircea Dridea zice NU, atunci NU RAMANE!

http://sport.dragos-trestioreanu.ro/vreau-sa-prind-centenarul-petrolului-dar-numai-al-petrolului-adevarat-nu-avem-nevoie-de-o-clona/2014/12/21/

Foto: Cristi STAVRI, https://www.facebook.com/media/set/?set=a.812094695530376.1073741856.142074935865692&type=1

Poza – de la stanga la dreapta: Octavian Dincuta, Constantin Cernaianu, Mircea Dridea, Camil Oprisan, Eduard Iuhas si George Marin;